Presupuneri vs. Realitate

Primul interviu :

     La această primă întâlnire m-ai surprins. De cele mai multe ori cel care pune întrebările vrea să surprindă până și suspinul pe care îl faci când încerci să-ți recapeți răsuflarea la sfârșitul unui lung șir de răspunsuri, dar tu cea cu zâmbetul pe buze mi-ai povestit o oră despre începuturile pasiuni tale. Întrebările de duzină pe care mi le adresai, de cele mai multe ori rămâneau în aer deoarece experiența ta făcea o conexiune nemaipomenită cu prima propoziție pe care o rosteam. Toate duceau la același rezultat, și anume de o experiență pe care tu ai avut-o legată de subiectul în cauză, iar când încercam să întrerup șirul propoziției, acesta trecea pe lângă mine nepăsător, negându-mi existența, iar când privirea din greșeală mă percepea și reușeam totuși să strecor două cuvinte în încercarea de a crea un dialog, cuvintele încercau cu o mai mare rapiditate să se succeadă, revenind la recunoscutul lor monolog. Băteam mai mereu în retragere, căci asemenea unui film dublat de două voci, auzul devenea deranjant și contextul își pierdea sensul.
Îmi doream mult acest post, și acum că mă aflam la un pas de a îl obține, de aceea am insistat să sar bolovanul care se afla înaintea mea și să-mi înlănțui intuiția spunându-i că se înșală. Entuziasmul și
nesocotința m-au pus în situația de a-l asculta în repetate rânduri pe EU.

Ultimul gând:

      În sfârșit în birou. Mi-am găsit locul la masa rotundă. Întreaga cameră era plină de cupe ale victoriei. Mă simțeam intimidată de grandoarea lor și ideea muncii de echipă mă fascina. Eram unde îmi doream.
La început drumul a fost anevoios și în încercarea de a mă calma singură îmi spuneam că fiecare început este stângaci, până înveți pași pe care îi ai de făcut. Nu îmi găseam locul, sarcinile pe care le avem de făcut erau mai mereu amânate, pentru că ultima decizie era a ei, iar ea își găsea adrenalina din ultimi 100 de metri ai posibilități de acționare. Toate deciziile pe care ea avea să le ia erau la limită, justificându-și mereu această acțiunea cu incapacitatea celorlalți de a își duce la bun sfârșit sarcina, și eroismul ei de a îndeplini toate lucrurile pe care ceilalți le lasă de izbeliște. Discuție noastre s-au scurtat. Ea avea mereu dreptate, iar atunci când unul dintre noi încerca să aducă în discuție și un alt aspect al lucrurilor, acesta era respins fără drept de apel, rejectat de zidul ridicat în fața personalității sale și cu precizia pașilor militărești, la o milisecundă distanță se mergea la război, pe un front inexistent și urlând din trâmbițe, vocea simțea nevoia să-l nimicească pe celălalt. Discuțiile de după reglarea fluxului de energie, erau tot despre un EU care nu vrea să-i accepte și pe ceilalți EU, nici măcar ca și posibilitate de existență, dacă ceea ce se spunea nu a fost deja manifestată prin experiența sa.
Of, naivitate cruntă, cât de mult m-ai îmbătat cu mirosul tău plin de iluzie, iar eu căutătoare de dorințe m-am lăsat purtată de ea, pe meleaguri pe care cu bună știință le-ași ocoli. Împlinire zadarnică a ego-ului, am gustat din bunătățile tale minunate și atunci când burta mi-a fost plină, am continuat să mănânc. Eram acum în față a ceea ce mi-am dorit, departe de a fii ceea ce am vrut și totuși rămân holbându-mă la evenimentele care se desfășoară înaintea mea. Discuții pierdute de sens, cocoșii deschizându-și aripile pentru a își arăta coloritul în cucerirea nimicului. Arunc o ultimă privire la trofeele care emană curaj și disciplină, dar care sunt înconjurate de noroi. Câștigate cu truda sudorii altora, în noroi se bălăcesc restul, în speranța că și pielea lor va deveni fină. Dușul de după ce se vrea a fi obligatoriu înainte de îmbrăcarea hainelor noi, se lasă așteptat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *