Posibilități

 

      A venit momentul să ne retragem în pat. A fost o seara minunată, la fel ca celelalte pe care le-am petrecut în compania ta, însă ajungem să fim împărțiți pe două jumătăți de pat. Fiecare cu spațiul său. Zâmbesc în sine mea, cu toate că acest zâmbet aduce a resemnare. Mă gândesc la noi. E interesant cum în câteva secunde timpul te aruncă cu atâta forță în situații uitate, iar imagini îngălbenite, venite dintr-un trecut îndepărtat se așează înainte ta. Rulând filmul ele se transformă, devin vii, pline de culoare, creând perfect cadrul din trecut. Te priveam peste carte, lungită pe șezlong. Bărbatul misterios, de cele mai multe ori singur, în același loc mereu, deși părea că știe pe toată lumea. Pe neașteptate s-a prezentat. Îmi aduc aminte de el ca de un făt frumos fără cal. Venirea lui pe lângă bicicletă, la prima noastră întâlnire, dar cui îi păsa că și-a lăsat calul legat într-un grajd, atâta timp cât a fost acolo. Șirul gândurilor este întrerupt de un foșnet, simt cum brațul său mă atinge ușor pe spate făcându-și loc pe sub plapumă, trecând pe deasupra mâinii stângi pentru a ajunge la cea dreaptă și a se împreuna cu ea. Ușor mă trage spre el, iar întregul corp este acum lipit de al meu. Mă ține la piept, iar buzele sărută gâtul ca un mod de a spune noapte bună. Ritmul respirației îmi însoțește somnul, iar în tăcerea nopții îi aud bătăile inimii, care parcă bat pasul pe loc în timp ce a mea a și dat startul pentru maraton. Adormim împreună, ținuți în brațe, înlănțuiți de căldura ce corpurile noastre o emană. Vreau să rămân aici pentru o eternitate. Am adormit pe nesimțite, iar dimineața în timp ce vroiam să mă dau cat mai repede jos din pat pentru a ajunge la baie, încercând parcă să mă tele-portez fără a-l deranja, cu colțul ochilor îl zăresc. Avea mâna dreaptă cub cap, părea trezit de ceva vreme. Îl găsesc zâmbind și îmi urează bună dimineața. Timp de o secundă timpul se oprește pentru a memora imaginea. Ce mod mai bun este de a te trezi dimineață decât să găsești lângă tine persoana iubită radiind a fericire? Îmi continui drumul spre baie cu aceasta imagine în gând. Reîntorcându-mă în camera de zi unde miroase deja a cafea, îl găsesc trebăluind prin casă. Siguranță, încredere, fermitate, bunătate, le regăsesc în fiecare din mișcările pe care le manifestă. Beau prima gură de cafea în timp ce el se așează lângă mine. Acum suntem amândoi pregătiți pentru a urmări emisiunea de dimineață, înainte ca drumurile noastre să se separe pentru un timp. El pune mâna dreaptă deasupra genunchiul meu, strângându-l ușor. Pare un simplu gest, dar fermitatea se îmbină cu delicatețea, oferind o senzație de putere și respect! Este un gest pe care avea să îl repete, iar eu aveam să-l țin minte din toate sutele pe care le-a făcut. Îi fixez privirea, ochii căprui, mici, puțin alungiți, iar sub buza de jos găsesc barbișonul, ce-i oferă un aspect aparte. Mă apropii de buzele subțiri și-l sărut, pentru a poposi apoi pentru scurt timp în brațele sale. Îmbrățișarea mă revigorează, oferindu-mi un surplus de energie pentru o nouă zi.

      Clipesc în timp ce îmi dau ochelarii jos. Oboseala a început să mă ajungă. Îl privesc lung, iar cuvintele sale sună greu de perceput. Pe un ton rece cifrele își au locul principal în discuție. Statistica firmei care dansează pe gheață între noi, prea puțin grațioasă, este departe de a ajunge la mine. Îmi așez din nou ochelarii pe nas, iar imaginea până acum în ceață își recapătă claritatea. Conturul feței sale pare dintr-o altă poveste. Văzându-mă debusolată îmi adresează cuvinte familiare, pare că am fi apropiați. Doar la auzul cuvântului dragă îl recunosc. Este bărbatul lângă care am ales să-mi trăiesc viața. Mă trezesc parcă dintr-un vis, ca și când existența unei alte vieți mă urmărește. Paralel cu zgomotul ce mă înconjoară încerc din răsputeri să găsesc răspuns la îndoiala ce mă cuprinde. Mă simt într-un loc străin cu toate că lucrurile ce sunt în câmpul meu vizual, aduc odată privite amintiri vii. Buimacă și prinsă în încâlceala cifrelor prind din zbor că ferma noastră își va deschide porțile sâmbăta ce vine. Un vis împlinit. Îl simt ca fiind visul meu cel mai puternic, dar acum pare venit dintr-un trecut incert, plin de ceață. Răspunsurile se lasă așteptate și fără a-mi dori să umbresc evenimente ce se desfășoară în jurul meu, mă prefac că totul este bine. Cu ambele mâini caută să mă tragă spre el. Corpurile noastre se ating parcă pentru prima dată. Una dintre mâini rămâne să-mi susțină talia în timp ce cealaltă urcă încet urmând șirul coloanei, masând ușor trupul în drumul său. Se oprește abia după ce se joacă cu părul și suav, susținând gâtul îl trage spre el pentru a săruta buzele a căror freamăt puteai să-l auzi. Mai puțin și poți realmente vedea chimia dintre noi. Îmi spun că-l iubesc, dar lipsește pasiunea și fiorul îndrăgostitului. Pun aceasta în spatele oboselii și încercând să nu îi dau prea multă atenție mă concentrez asupra evenimentelor ce le trăiesc.

      Clipesc, în timp ce zăresc mingea de volei îndreptându-se în terenul advers. Un ultim joc se aude cineva strigând din cealaltă parte a terenului. Îl cred și eu. Suntem toți extenuați după o zi întreg de stat la soare și jucând volei, cu toate acestea fost o zi frumoasă, iar micul grup pare a se închega încet. Ne luăm rămas bun, iar eu și prietena mea ne îndreptăm spre duș. La aceasta oră înaintata puțini sunt cei care au mai rămas pe ștrand. În timp ce apa curge pe trupul ostenit, părând pentru o secundă că reduce oboseala, printre picuri îl revăd pe bărbatul misterios la obișnuita lui canapea. E înconjurat de prieteni, iar eu zâmbesc în sinea mea, căci de fiecare dată când îl văd trezește în mine un sentiment familiar, însă prietena mea îmi oprește șirul gândurilor readucându-mă la prezent și repovestindu-mi discuția la care nu am fost atentă. Ritualul nostru a luat sfârșit și lăsând în urmă ștrandul ne îndreptăm spre casă. Râd cu gura până la urechi, la una din glumele prietenei mei. Drumurile noastre se despart după câteva minute, eu urmând să trec strada, dar mă opresc, făcându-se roșu la semafor, ea salutându-mă din mers își urmează drumul. În spate o voce cladă mă strigă. Fermitatea cu care îmi strânge mâna când facem cunoștință îmi dă senzația de siguranță, putere. Decid că trebuie să-l cunosc. Stabilim o întâlnire, care însă a fost un fiasco. Acela avea să fie ultima dată când îl văd.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *