Libertate

 

     

      Locuiește de jumate de secol în același oraș. Foarte rar se împiedică de vreun bolovan, până și locul lor îl cunoaște, asta bineînțeles dacă nu s-au făcut reconstrucții ale străzilor și muncitorii mai găsesc harta să refacă traseul dinainte. Vorbește cu atâta ardoare despre libertate, încât poveștile lui oferă perspectiva unei vieți împlinite, pline de călătorii cu destinații inedite.

     Sună ceasul, e ora 5 dimineața, abia sesizabil se aude încă o zi de muncă, printre înjurăturile adresate deșteptătorului. Mersul greoi, dezechilibrat, picioarele târâte până la baie, opritul în fața oglinzii cu suspinele aferente descoperii propriei imagini ciufulite. Bum bum bang, se aude în urmă pentru a fii în ton cu starea de spirit. Din celelalte camere se aud foșnituri ale oamenilor care încă dorm, întorcându-se în pat deranjați de zgomotele de fundal. Zbeng tronc bum, iar sfinții sunt însuflețiți din calendare în acel moment fatidic pentru a asista la dansul haotic al furtunului de duș care își părăsește perimetrul, iar o voce groasă înjură în același ritm cu apa care udă covorul de sub chiuvetă, prosoapele și pereții care-i stau în cale. Pare ca evenimentul să se fi sfârșit, căci o liniște se așterne pentru câteva clipe, dar cu precizia unui ceas elvețian, bum bum, ușa de la baie face cunoștință cu peretele pe care îl atacă într-o întâlnire furioasă lăsând în urma sa urme ale unei bătălii binecunoscute și bucăți albe cad nesimțitor pe gresia albastră pictată în relief cu alb, cumpărată parcă special pentru a ascunde astfel de evenimente. Din cealaltă parte a apartamentului se aud picurii grăbiți din cafetiera care lucrează în regim de urgență pentru a oferi corpului de 110 kg cafeina necesară trezirii. Nici un moment de respiro nu le este oferit celorlalți participanți adormiți, pe fundal auzându-se foșnete de sertare, farfurii aruncate pe masa, pungi pentru împachetat mâncare și un zgomot perceptibil dintr-o lume a viselor care se confundă ușor cu mormăitul unui urs ieșit din hibernare, căutând cu disperare mâncare încercând să recupereze lunile în care a dormit. După altă jumătate de oră de zgomote feroce chiar și ceasul tace pentru a se bucura de liniștea ce a rămas în urma furtunii, doar vrăbiuța de afară este în discordanță, căci ne-participând la eveniment își urmează cursul vieții sale neperturbate și anunță apariția zorilor.

      Aceiași pereți ai eternei fabrici de la marginea orașului. Până și soarele a răsărit din același punct ca ieri. Printre mașinării, oameni triști se plimbă aplecați de spate confundându-se cu locul, căci ei au fost de față la punerea primei cărămizi, aducerea utilajelor, tăierea panglici și înflorirea unei noi speranțe pentru micul oraș care era în prag de faliment. Majoritatea sunt prieteni, proveniți din același cartier, sau care în cel jumate de secol de când lucrează în combinat și-au împărtășit viața cu drag la început, urmat de o obișnuință care s-a transformat încet încet în rutină. Trec unii pe lângă alți fără să se observe, închiși între patru pereți, atât de obișnuiți cu ritmul mașinăriilor, iar pentru o secundă e greu să-i deosebești de mașinăria însăși, ca și cum ar face partea din ea, prin mișcările lor atât de robotizate. După opt, zece ore trecute ca și cum ar fi o secundă se îngrămădesc cu toții la poarta ce le promite un moment de respiro. Spre casă, cei care se însoțesc împreună pe drum își împărtășesc ideile despre politică, vreme și mâncarea care îi va aștepta aburindă pe masă de îndată ce vor deschide ușă locuinței. Deși unii nutresc ideea că mâncarea e rece în frigider și vor trebui sa o reîncălzească singuri își păstrează gândul pentru ei. Ajunși acasă, poartă o discuție aprinsă cu nevestele lor despre masa pregătită din belșug ai altor colegi și soțiile lor minunate. Tu de ce nu te porți ca ele? Eu trebuie să fac totul singur, sunt propoziții care rămân plutind prin case și subiecte pregătite și pentru cearta de mâine. Doar zgomotul televizorului și vocea suavă a prezentatoarei de știri mai încălzesc atmosfera.

      Ochii se închid încet, iar pe burta plină stă așezată telecomanda. Televizorul rămâne programat pe emisiuni de politică ca zgomot de fundal pentru un somn liniștit. S-a mai dus o zi și mâine din nou la lucru. Ah….cât de frumoasă e LIBERTATEA!